- Friday, 24 March 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 545
Parlamentarii vor să schimbe situația întâlnită în prezent, și anume faptul că accesul public pedestru este permis, atunci când vine vorba despre păduri, doar în zonele amenajate, pe trasee și poteci ori pe drumurile forestiere, adică în cele de munte, și să stabilească posibilitatea ca publicul să poată intra pe jos în orice pădure. Schimbările se regăsesc într-un proiect legislativ ce a primit deja votul senatorilor și care merge acum la votul decisiv al deputaților.
Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat deja de senatori, Codul silvic ar urma să modifice, în sensul extinderii accesului public în pădurile din țara noastră.
Concret, accesul public pedestru în pădure va fi permis “pe răspunderea celui care intră în pădure”, după cum scrie în viitoarea lege.
Acum, conform Codului silvic, “accesul public pedestru în pădure este permis pe răspunderea celui care intră în pădure numai în zone amenajate, pe trasee și poteci marcate în acest sens, pe drumurile forestiere și în pădurile cu funcții de protecție, predominant sociale”.
Inițiatorii măsuri subliniază faptul că traseele și potecile marcate sunt prevăzute în HG 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi și se referă doar la traseele turistice montane, care intră sub jurisdicția Salvamont.
Asta înseamnă că, de cele mai multe ori, accesul public este permis în pădurile montane, nu și în cele de deal sau câmpie.
Popular Articles
- Most read
Publicitate