albesti arges

Gabriel Popa, primarul liberal al comunei Albeștii de Argeș, confirmă că este un edil pentru care dezvoltarea constantă a comunei pe care o conduce este o prioritate. Luni 30 ianuarie, primarul Gabriel Popa a semnat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației contractele pentru două proiecte în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR):

” Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule eletrice ușoare, la nivel local/metropolitan” și ”Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nvelul unităților administrativ-teritoriale, Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice”.

Valoarea totală a proiectelor se ridică la nu mai puțin de 450.000 de euro.

Primarul Gabriel Popa a detaliat pentru FinanciarPress.ro cele două proiecte importante, precum și alte proiecte ce vor fi implementate în viitorul apropiat. ”Viitoarele piste pentru biciclete din comuna Albeștii de Argeș vor avea în total 2.000 de metri. Vom realiza și eficientizare energetică la o școală primară din satul Albeștii Ungureni, în valoare de peste un milion de lei. Vom avea cel puțin un punct de încărcare pentru mașinile electrice. Pentru perioada următoare, în luna martie voi semna la CNI contractul pentru construcția unei săli de sport moderne în comună. Mai avem depuse printre altele mai multe proiecte pentru eficientizare energetică și pentru dotare cu mobilier școlar”, spune Gabriel Popa, primarul comunei Albeștii de Argeș.

Mai trebuie spus că primarul Gabriel Popa este susținut în demersurile sale și de Alina Gorghiu, președinte al Senatului și al PNL Argeșului, mereu aproape cu fapta și implicarea de primarii liberali din județ.

alina gorghiu gabriel popa

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.