gentea-cfr1.jpgSecretarul de stat Ionuț Cristian Săvoiu, responsabil cu infrastructura feroviară în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună Ninel Cercel, director CNCF CFR SA - Sucursala Craiova, au fost ieri în municipiul Pitești la invitația primarului Cristian Gentea.

În prezența deputatului Simona Bucura Oprescu - președinte al Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților, a deputatului Nicolae Georgescu, a primarului Ion Georgescu de la Mioveni și a lui Niculae Vlad Stefan - secretar de stat în Ministerul Dezvoltării - s-a discutat despre transferul la domeniul public al municipalității a mai multor suprafețe de teren aparținând Căilor Ferate Române.

Pentru a se vedea la fața locului care sunt necesitățile și posibilele soluții s-a mers în teren la o serie de obiective.

Municipalitatea piteșteană solicită transferul de terenuri de la CFR pentru realizarea unor investiții importante, precum asfaltarea străzii Emanuel Bârzotescu, în zona Prundu Mic, realizarea variantei de deplasare rutieră, paralelă cu Bulevardul Nicolae Bălcescu, de la Universitatea Constantin Brâncoveanu la strada Constantin Dobrogeanu Gherea, ori amenajarea a trei benzi de acces spre centrul municipiului de la Gara Sud până la intersecția Maior Șonțu.

Transferul de terenuri de la CFR către autoritățile locale ori județene este acum posibil ca urmare a promulgării Legii de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, datorită amendamentului inițiat de către deputatul PSD Simona Bucura-Oprescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.