mioveni_oras.jpgConform primarului Ion Georgescu, în acest an au fost implementate mai multe investiții în Mioveni pentru ale căror proiecte și documentații au fost elaborate încă din 2021. În ceea ce privește  importanța lucrărilor, primarul Ion Georgescu a adus în atenție modernizarea Bulevardului Dacia cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, introducerea gazelor la Clucereasa și lucrările la Podul peste Argeșel. Ca proiecte de viitor, introducerea gazelor în zona Făget este prioritară, iar piața Dacia (corpul vechi de clădire) va fi modernizată. La rândul său, Ciprian Țurlea, viceprimar al orașului Mioveni, a spus că sunt în implementare proiecte cu fonduri nerambursabile în valoare de 110 milioane lei de la bugetul de stat și din fonduri europene. Acesta a punctat și faptul că se pregătesc deja noi proiecte cu astfel de fonduri nerambursabile, amintind aici de eficientizarea sistemului de iluminat public, stații de încărcare a mașinilor electrice, insule ecologice, optimizarea energetică a Primăriei și a unor unități de învățământ. De asemenea, Nicolae Tudose, directorul SEdC Mioveni, a anunțat că se are în vederea și realizarea unui parc fotovoltaic care să contribuie la scăderea facturilor la energie pe care administrația locală este nevoită să le plătească. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.