- Tuesday, 13 December 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 449
Parlamentul României a adoptat marți, 13 decembrie, o inițiativă legislativă menită să încurajeze investițiile în surse verzi de energie.
Propunerea de reducere a TVA de la 19% la 5% pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură și panouri solare a fost adoptată în Parlament marți, 13 decembrie, cu susținerea transpartinică a grupurilor parlamentare.
Reducerea TVA va stimula noi investiții în mici capacități de producție și eficientizarea energetică a consumatorilor, va duce la apariția de noi prosumatori care vor putea să își reducă factura la energie și să dea surplusul de producție în sistemul energetic, potrivit inițiatorilor.
Această cotă redusă de TVA de 5% va fi aplicată doar panourilor fotovoltaice și pompelor de căldură instalate de către persoane fizice și de către administrația publică. Firmele au fost excluse de la cota redusă de TVA, deoarece acestea nu apar în directiva europeană, iar România ar fi riscat probleme la Comisia Europeană. Legea adoptată de Parlament va intra în vigoare după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial.
Popular Articles
- Most read
Publicitate