politie-locala-pitesti.jpgÎn cazul în care împrumută mașina, proprietarii vor trebui să transmită informații despre identitatea șoferului nu doar la solicitarea poliției rutiere, așa cum e în prezent, ci și a poliției locale, potrivit unui proiect de lege ce a primit miercuri semnătura președintelui țării. Aceeași regulă se va aplica și în cazul mașinilor înmatriculate pe numele firmelor. Totodată, polițiștii locali vor putea aplica și amenzi de până la 2.900 de lei, în cazul persoanelor fizice, și de până la 14.500 de lei, în cazul persoanelor juridice, dacă nu primesc răspuns la astfel de solicitări. Măsura e destinată identificării mai facile și amendării celor ce obișnuiesc să oprească sau să parcheze mașina neregulamentar.
Proiectul de lege ce, pentru a se putea aplica, mai trebuie doar publicat în Monitorul oficial și care vizează, de fapt, modificarea Codului rutier (OUG 195/2002), va obliga proprietarii de mașini să dea detalii privind șoferul, în cazul în care le împrumută, și polițiștilor locali, nu doar celor de la rutieră, așa cum e acum.
 
„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, va apărea în Codul rutier, după ce măsurile cuprinse în proiectul de față vor ajunge să se aplice.
 
Poliţia locală va putea solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, de principiu, atunci când vine vorba despre oprirea sau parcarea neregulamentară a mașinilor.
 
Dacă vor ignora solicitările poliției, indiferent dacă vorbim despre cea locală sau cea rutieră, proprietarii de mașini vor putea primi amenzi din clasa a patra de sancțiuni, adică între nouă și 20 de puncte-amendă. Ținând cont de faptul că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile vor putea ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei. În cazul mașinilor înmatriculate pe numele unei firme, amenzile vor putea ajunge până la 14.500 de lei (clasa a V-a de sancțiuni - între 21 și 100 de puncte-amendă).
 
În acest caz, al refuzului furnizării de informații despre șofer, amenda va putea fi aplicată atât de polițiști rutieri, cât și de cei locali. E important de amintit aici că, potrivit schimbărilor apărute la Codul rutier în prima parte a anului, amenzile pentru această abatere trebuie achitate integral, adică lor nu li se aplică regula plății a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.