Fost primar al comunei Băiculești în perioada 2000-2016, preotul Gheorghe Bărănescu a murit luni 7 noiembrie. În ultimii trei ani, starea sa de sănătate s-a agravat mult după un accident în care a fost implicat în ianuarie 2019, când mașina pe care o conducea s-a răsturnat. Preotul Gheorghe Bărănescu va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut și pentru faptul că a reușit să reabiliteze aproape de unul singur Mănăstirea Tutana (al cărei paroh a fost), monument istoric ridicat pe vremea lui Vlaicu Vodă.

Slujba de înmormântare va fi joi 10 noiembrie, de la ora 12, la Tutana.

Episodul reabilitării mănăstirii Tutana a fost povestit și de ÎPS Calinic în cartea „Toată vremea-și are vreme”, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

Iată ce scria arhiepiscopul Argeșului și Muscelului despre Gheorghe Bărănescu:

„L-am îndemnat pe năbădăiosul paroh al Tutanei să facă demersurile pentru restaurarea Casei lui Dumnezeu cu hramurile Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi Sfântul Atanasie al Atonului. O întreagă documentaţie a pornit la drum, întrupându-se într-un proiect costisitor şi pe lungă durată. Orice stăruinţă de a primi autorizaţiile necesare pentru consolidare şi restuarare se izbea de îndârjirea celor care nu le păsa de prăbuşirea patrimoniului cultural naţional.

Într-una din zile, preotul Gheorghe Bărănescu vine plin de obidă şi mânie nestăpânită şi-mi aruncă în faţă metrul cub de documente şi o ia la fugă strigând:

-M-am săturat! Nu mai pot! Faceţi ce credeţi! Plec pentru totdeauna de la Tutana.

-Stai! Nu fugi, că te ajung din urmă. Întoarce-te acum să stăm de vorbă.

Cu greu s-a întors. A început a plânge. Mi s-a făcut milă de el, chemându-l să stea să-mi spună cum stau lucrurile.

-Mi-au respins a treia oară demersurile. De fiecare dată am uns uşile peste tot cu miere de albine şi alte daruri. Nu mai am ce să le dau că totul este în zadar.

-Ridică de pe jos documentaţia. Ia-o de la capăt cu demersurile. Pune din nou miere în sticle de câte un sfert de kilogram şi începe a unge uşile de la portar până sus, la ultima uşă.

-Merg pentru ultima dată. Nu se mai poate. Şi apoi veţi hotărî ce veţi crede.

După o vreme, furtunosul paroh vine cu bucurie mare arătându-mi autorizaţia, de multe ori refuzată.

-Am învins! Slavă Domnului! zice Gheorghe Bărănescu, ţinând documentul în mâini ca pe moaşte.

(...)

Au început lucrările. Munţi de scândură, fier beton, tablă, grinzi şi cele necesare unei asemenea lucrări, au umplut curtea mănăstirii.

(...)

A fost o mare bucurie pe capul nostru. Lucrările mergeau într-un iureş accelerat. Popa Vijelie, că aşa era gratulat turbulentul sacerdot, zbura cu maşina după aprovizionări. Într-o zi, muncitorii aveau nevoie de apă pentru şantier. Popa năzdrăvan este încercat de o idee:

-Veniţi la Tutana, că arde mănăstirea, striga disperat către Pompieri. După o jumătate de oră sosesc maşinile cu furtune şi apă din belşug.

-Unde arde mănăstirea, popă nenorocit?

-Arde inima mea şi şantierul plânge că nu avem apă. Lăsaţi colea, la tetea, apa şi bucuraţi-vă că nu a fost incendiu la mănăstirea Tutana.

Dacă nu ar fi fost aşa de „apucat” spre treburi bune, biserica Mănăstirii Tutana nu ar arăta aşa de frumos consolidată şi restaurată”.

Tweet

• Prev
• Next