- Monday, 24 October 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 544
Având în vedere ziua de 25 octombrie, ce precede sărbătoarea creştină a Sfântului Dumitru, zi în care se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora, zi cunoscută sub denumire de „Focul lui Sumedru”, una dintre cele mai vechi tradiții românești, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, recomandă Administraţiilor Publice Locale şi cetăţenilor respectarea unui set minim de prevederi, prezentate mai jos, anunță primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea.
"Totodată, vă facem cunoscut faptul că, potrivit normelor legale în vigoare, utilizarea focului deschis se face doar în urma obținerii permisului de lucru cu foc deschis de la primărie.
Prin urmare, toți care doresc să organizeze tradiționalul „Foc al lui Sumedru”, trebuie să solicite eliberarea permisului de lucru cu foc deschis, în zile de luni - 24 octombrie și marți - 25 octombrie, până cel târziu la ora 15.00.
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei tradiții, vă rugăm să respectați regulile și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.", este mesajul transmis de primarul Nicolae Velcea.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş recomandă Administraţiilor Publice Locale şi cetăţenilor respectarea următoarelor prevederi:
1. Solicitarea de către cetăţeni, de la primărie, a permisului de lucru cu focul, premergător desfăşurării activităților cu foc deschis, pentru această sărbătoare;
2. Se va impune cetăţenilor respectarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin OMAI 163/2007 pe timpul utilizării focului deschis la arderea materialelor combustibile;
3. Efectuarea, de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, a controalelor preventive la locurile stabilite pentru Sărbătoarea „Focul lui Sumedru”, urmărindu-se: respectarea măsurilor de prevenire ale unor incendii, implicit și ale distanţelor de siguranţă faţă de clădiri, păduri și gospodării (utilizarea focului nu se va admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, cărbune, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum sau ulei, fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare);
4. Pe timpul controalelor preventive se va asigura informarea cetăţenilor cu privire la modul de comportare în caz de incendiu;
5. Sancţionarea de către primari a neregulilor constatate pe timpul controalelor efectuate, în condiţiile legii, înainte şi pe timpul desfăşurării „Focului lui Sumedru”;
6. Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la sărbătoarea „Focului lui Sumedru”, se pot aplica, de către ISU Argeș, sancţiuni contravenţionale cu amendă de până la 2500 de lei.
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei sărbători, instituţia noastră este gata să intervină pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi protecţia cetăţenilor.
Popular Articles
- Most read
Publicitate