- Wednesday, 19 October 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 456
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu a fost prezent la Șuici la recepția asfaltărilor pe drumul comunal 246 și mai multe drumuri vicinale din satele Șuici și Rudeni. Lungimea totală a drumurilor este de 6,4 kilometri, iar valoarea totală a investiției se ridică la 5,7 milioane lei, din fonduri europene pe măsura 7.2 prin AFIR.
"Aici aveți o investiție echivalentă cu bugetul comunei pe 10 ani fără să consumați nimic. Acest lucru înseamnă performanță: atrageri de fonduri europene, proiecte pe programul „Anghel Saligny” și cofinanțări de la Consiliul Județean. Întotdeauna echipa de la Consiliul Județean a avut grijă să asigure fonduri pentru școli, pentru apă, canalizare și după aceea și pentru drumuri, așa cum este și normal. De altfel, vă felicit pentru că suntem la recepția unei lucrări care este făcută așa cum ar fi trebuit: avem apă, canalizare și acum a venit și rândul asfaltării. Practic, acest colț de comună este, din toate punctele revedere, un sat european. Știu că nu este ușor să lucrezi cu fonduri europene, dar iată că se poate, inclusiv într-o comună mai mică. Infrastructura aduce cu sine și alte investiții, mai ales că aici va trece și autostrada Pitești- Sibiu, așadar Valea Topologului se va dezvolta foarte mult pe viitor. Știu că sunt foarte multe proiecte - alimentarea cu apă la Valea Calului, canalizarea, drumurile- și vreau să vă spun că la prețurile de acum, cei 6,4 kilometri reprezintă o investiție chiar mare. Consiliul Județean vine în întâmpinarea dvs și avem pe „Anghel Saligny” drumul de la Ianculești care face legătură cu Râmnicu Vâlcea. La Sălătrucu avem o investiție similară, tot așa cum am avut recent și recepția la DJ 504, care face legătura cu Teleorman, pentru că ne dorim să asigurăm mai întâi să avem toate drumurile de legătură asfaltate, să venim cu modernizarea infrastructurii rutiere dinspre extremitățile județului către centru" - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
"Vreau să mulțumesc echipei din Primărie, consilierilor locali și cetățenilor pentru înțelegere. Vreau să mulțumesc și CJ Argeș în frunte cu dl vicepreședinte Marius Nicolescu, președintelui Ion Mînzînă, consilierilor județeni și parlamentarilor, echipei pe care o avem în județ. Le transmit cetățenilor că nu ne oprim aici. Avem finanțări și pe „Anghel Saligny”, pentru modernizare de drumuri, mai avem și canalizarea pentru satele Ianculești, Paltenul și Păuleni. Sperăm să ne ținem de promisiuni și să nu îi dezamăgim pe oameni"- Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici.
Popular Articles
- Most read
Publicitate