- Monday, 10 October 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 468
Desfășurat sâmbătă, 8 octombrie 2022, între orele 16:00 și 20:00, în Parcul „Lunca Argeșului”, „Festivalul Luminii - Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte” a oferit o experiență de neuitat pentru participanți. Trăirile autentice ale copiilor, în cadrul atelierelor de creație, de dezvoltare personală, precum și în timpul activităților fizice, au arătat cât de important este să interacționăm cu mediul înconjurător într-un mod diferit de cel cotidian, prin joc și cunoaștere îndeaproape, prin emoții și aventură.
Copiii și tinerii prezenți au fost curioși și deschiși să învețe lucruri noi despre ei înșiși în relație cu ceilalți și cu natura, dar și să participe la simple provocări, prin activitățile propuse de organizatori: camping cercetăşesc, atelier de noduri, mesaje inspiraționale, schimb de cărţi, atelier de confecţionat gulguțe – „Floare de crin uriașă”, „Copacul cu dorinţe”, „Prietenii animalelor”, „Joc şi joacă”, face painting, „Povestea interactivă de seară”, desene pe asfalt, artă stradală, muzică, fotografie, „Chităreală”, totul culminând cu aprinderea celor peste 500 de lumânări electrice, la lăsarea serii, care au creat o atmosferă feerică și bucuria așteptării unei viitoare ediții.
„Festivalul Luminii - Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte” este un proiect cu tradiție, în România, al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, adus, în acest an, în Pitești, prin Centrul Local „Dacia Felix”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești.
Popular Articles
- Most read
Publicitate