- Saturday, 08 October 2022
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 2101
Există o vorbă din popor care spune că toamna se numără bobocii, fiind perioada din an în care se face un prim bilanț al muncii depuse sau mai bine zis, perioada recoltei.
Așa se face că și conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, de câțiva ani încoace, mai exact de când doctorul Sorin Sorescu a preluat funcția de director executiv, în luna octombrie a fiecărui an, organizează un team building, în care se prezintă date despre activitatea instituției. La fel ca și în anii trecuți, și anul acesta evenimentul s-a organizat la Muzeul Golești, fiind un loc de suflet pentru directorul DSVSA Argeș. Evenimentul a fost organizat vineri 7 octombrie, după terminarea programului de lucru.
După cum a mărturisit însuși, directorul DSVSA Argeș, acest eveniment urmărește, mai exact, apropierea relațiilor dintre angajații instituției, astfel de acțiuni fiind văzute până acum doar în marile firme private pentru a motiva angajații spre performanță.
„Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea organizării acestui eveniment, care ne dă posibilitatea să socializăm și să schimbăm mai multe impresii.
Vreau să vă asigur de tot sprijinul echipei cu care lucrez. Cu Oana Panțurescu (n.red. directoarea adjunctă a DSVSA Argeș) lucrez extraordinar de bine. Avem o echipă foarte bună.
Așadar, haideți să ne bucurăm împreună de aceste momente de colaborare, de socializare în acest loc minunat. Este locul care mie îmi place foarte mult, un loc deschis, așa cum mă simt și eu, un om deschis și transparent.
Sunt două evenimente pe care noi le organizăm anual aici, la Muzeul Golești: „Ziua Medicului Veterinar” și acest eveniment, organizat după culesul strugurilor din proprietatea direcției.
Așadar, chiar vă rog de fiecare dată să participați la astfel de evenimente pentru că vedeți și dumneavoastră, timpul este foarte scurt. Ne preocupă foarte mult activitățile noastre curente și nu ne vedem decât în situația de stres, sub presiunea timpului. De aceea vreau să ne vedem aici și să nu vă grăbiți să plecați”, a transmis Dr. Sorin Sorescu echipei DSVSA Argeș.
Totodată, în cadrul acestui eveniment, angajaților DSVSA Argeș, care au ajuns în toamna vieții, mai exact în prag de pensionare, li s-au înmânat diplome de recunoștință pentru activitatea depusă în cadrul DSVSA Argeș.
Așadar, chiar dacă a fost o sărbătoare a toamnei, acest eveniment a făcut ca în sufletul celor prezenți să fie o adevărată primăvară.
Popular Articles
- Most read
Publicitate