- Wednesday, 05 October 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 557
Sărbătorim azi Ziua Mondială a Educaţiei, desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor". Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.
"Din păcate, în țara noastră “România Educată” a rămas doar un slogan electoral, cu membri ai Guvernului acuzați de plagiat și cu 24 de miniștri ai Educației în ultimele 3 decenii. Ministerul Educației trebuie să fie un liant între autoritățile statului, precum și între elevi, părinți și profesori. Dacă aceste legături sunt întrerupte, sistemul educațional nu poate fi unul performant. De asemenea, este nevoie ca în funcțiile de conducere să fie promovați specialiști în domeniu, care și-au demonstrat calitățile în cariera profesională. Doar așa îi vom putea ajuta pe dascăli să își facă meseria eficient.
Le mulțumesc tuturor profesorilor pentru munca pe care o depun zi de zi la catedră, conștienți că doar prin educație putem oferi un viitor mai bun tinerei generații. Tuturor celor implicați în creșterea și educarea copiilor și nepoților noștri, le urez un sincer “La mulți ani!”, cât mai multe satisfacţii în plan profesional, multă sănătate și putere pentru a transmite mai departe lumina cunoașterii, iubirea de adevăr și frumos!", afirmă deputatul de Argeș Adrian Miuțescu, vicepreședinte al Forței Dreptei la nivel național.
Popular Articles
- Most read
Publicitate