- Thursday, 29 September 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 659
Consiliul Județean a aprobat într-o ședință extraordinară Acordul de Asociere cu Clubul Sportiv Mioveni, pentru susținerea financiară în vederea desfășurării proiectului “Dezvoltarea clubului în sectorul de copii și juniori la secțiile de fotbal, tenis de masă, box și judo” și finanțarea cu suma de 50.000 lei. În cadrul acestui proiect participă 335 de sportivi (copii/juniori), perioada de derulare fiind de 12 luni (în cursul anului calendaristic 2022. Prin intermediul acestui proiect, se dorește dezvoltarea sportului de masă ca latură a educației tinerei generații, precum și valorificarea aptitudinilor individuale ale tineretului si atragerea sportivilor de pe raza orașului Mioveni și la nivelul județului Argeș, într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție și într-un cadru organizat și profesionist. Cu o vechime de 21 ani în structurile sportive naționale, Clubul Sportiv Mioveni a obținut rezultate notabile la competițiile la care a participat, un exemplu în acest sens fiind secția de fotbal seniori, în cadrul căreia s-au reușit trei promovări în Liga I în anii 2007, 2011, 2021 și calificarea în semifinala Cupei României în anul 2007, sferturile de finală în anii 2014 și 2016. De asemenea, Clubul Sportiv Mioveni s-a remarcat de-a lungul timpului cu rezultate foarte bune și în alte ramuri și discipline sportive (box, judo, tenis de masă).
Popular Articles
- Most read
Publicitate