salariuleconomie.jpgDouă propuneri legislative, înregistrate la Senat, urmăresc să lase mai mulți bani în buzunarele românilor, începând cu anul viitor, după primirea salariului și achitarea cheltuielilor la utilități. Mai exact, este vorba de reducerea treptată până la zero a taxelor aplicate pentru salariului brut, scăderea cotei de TVA la 5% pentru energia electrică, precum și un sprijin de 1.000 lei acordat gospodăriilor, direct în factura de energie electrică sau gaze naturale.
Prima dintre cele două propuneri legislative are în vedere transformarea deducerii personale, astfel încât, treptat, românii să ajungă în anii următori să rămână cu mai mulți bani în buzunar după aplicarea taxelor asupra salariului.
Cea de-a doua propunere legislativă se adresează atât consumatorilor casnici, cât și firmelor, și vizează o serie de măsuri de reducere a costurilor cu energia electrică și gazele naturale. Printre măsuri se numără reducerea cotei de TVA la 5% de la 19% cât este în prezent, eliminarea accizei și a certificatelor verzi aplicate energiei electrice, precum și eliminarea contribuției de cogenerare.
 
Inițiatorii propunerii legislative vor să fie implementat și un sprijin financiar acordat fiecărui consumator - casnic sau nonasnic -  în cuantum de maximum 1.000 lei, direct în factura de energie electrică sau gaze naturale.
 
De asemenea, pentru perioada dintre 1 octombrie 2022 și sfârșitul lui 2024, firmele care datorează impozit pe profit trimestrial să primească un credit fiscal sub forma scăderii din impozitul pe profit sau micro, după caz, a jumătate din cheltuielile suplimentare generate de creșterea prețurilor față de prețul mediu ponderat de tranzacționare din luna ianuarie din 2022 de pe Piața pentru Ziua Următoare pentru energia electrică și gaze naturale până la finalul lui 2024.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.