- Tuesday, 23 August 2022
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 620
La începutul acestei veri, mai mulți părinți au sesizat întârzierile extrem de mari în realizarea viitoarei săli de sport de la Școala ”Nicolae Iorga” din Pitești, sală de sport ce ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut. Însă neseriozitatea constructorului a dus la amânări peste amânări. Iar primarul Cristian Gentea și echipa sa au avut reacție rapidă la sesizări. De mai multe zile, la Școala Gimnazială "Nicolae Iorga", lucrările au reînceput la viitoarea sală de sport, după intervenția făcută de către Primăria Pitești la CNI (Compania Națională de Investiții).
”Mi s-a promis că sala va fi finalizată în cel mai scurt timp posibil. Dar, cu siguranță, nu va fi gata până la reluarea cursurilor. Normal ar fi fost să reabilităm aleea de acces în școală (care arată deplorabil) după recepția sălii. Însă nu putem lua copiilor și părinților bucuria primei zile de școală într-o incintă civilizată! Tocmai de aceea, am hotărât începerea lucrărilor de reabilitare imediat, răspunzând astfel solicitărilor școlii și ale părinților. Lucrarea o vom face prin ADP și va fi gata până la 5 septembrie”, spune primarul Cristian Gentea.
Ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la viitoarea sală de sport a fost dat încă de pe 7 iunie 2021. Conform contractului, sala de sport de la Şcoala ”Nicolae Iorga” din Piteşti trebuia finalizată în termen de şase luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Numai că de aici au început surprizele neplăcute. Reprezentantul firmei Antrepriza Construcţii Edilitare a venit la Primăria Piteşti pentru primele discuţii legate de proiectul sălii de sport de abia pe 18 august 2021, la peste două luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Ulterior, lipsa constantă de interes și de documentare a constructorului a dus la alte amânări.
Valoarea contractului este de 2,37 milioane lei.
Popular Articles
- Most read
Publicitate