casapopol

În urmă cu aproape cinci ani, în decembrie 2017, doi studenţi români eminenţi de la Oxford, Eliza Casapopol (originară din Mioveni) şi Sandor Kruk, inițiau Romanian Science Festival, primul festival naţional de ştiinţe din România, cu scopul de a sprijini educaţia alternativă din România, dupa modelul târgurilor de ştiinţe din occident. Iar festivalul, organizat inițial la Pitești și Baia Mare, s-a bucurat constant de mare succes.

Iar în această vară, proiectul Romanian Science Festival a fost desemnat câștigător la categoria Science Engagement de către Fundația Falling Walls din Berlin. O reușită cu atât mai mare cu cât au fost selectați doar 20 câștigători dintre cele 1350 de proiecte depuse din toată lumea.

”Sunt extraordinar de fericită că efortul întregii echipe este recunoscut la nivel internațional și anul acesta am fost recunoscuți în rândul celor 20 de câștigători din peste 1300 de proiecte globale participante. Dar mai mult decât cifrele si statisticile, sunt oamenii care sunt, au trecut și vor veni în acest proiect: mentori, voluntari, parteneri, sponsori, finanțatori, etc. Sunt oameni care aderă la etosul și valorile noastre, care cred că educația se schimbă doar prin puterea comunității, prin exemple, prin modele, prin inițiative, prin pasiune, prin excelență, prin stare de bine...într-un cuvânt prin bucuria de a învăța. De aceea motto-ul nostru este un îndemn la explorare: Nu fiți plictisiți! Fiți curioși!”, spune Eliza Casapopol, tânăra eminentă din Mioveni.

Eliza Casapopol și Sandor Kruk au absolvit cu brio Oxford și lucrează amândoi în Olanda.

Ediția de anul acesta Pitești Science Festival va avea loc în perioada 22-24 septembrie. În prima zi a festivalului, va avea loc Caravana Romanian Science Festival la Câmpulung Muscel, și respectiv, Caravana Romanian Science Festival la Mioveni, unde mentorii vor merge pentru a le oferi copiilor de acolo experiența de a învăța știința prin experimente interactive și prezentări. În cea de-a doua zi, echipa de cercetători și profesioniști în diferite domenii STEM va vizita școli din Pitești.

Iar în ultima zi, la Pitești vor avea loc târgurile de experimente interactive, în cadrul cărora voluntarii vor avea șansa de a cunoaște și lucra alături de mentori pentru a arăta publicului larg cât de distractivă poate fi știința.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.