AJOFM-Arges.jpgÎn contextul suprataxării contractelor part-time, dar și al unor situații care au dus Guvernul înspre a re-reglementa această suprataxare, merită amintit că munca suplimentară în cadrul acestor contracte este inadmisibilă, cu excepția unor situații, să zicem, deosebite și care trebuie dovedite de angajatori în caz de control ulterior, dar și că sancțiunea „capitală” aici e considerarea situației ca muncă nedeclarată.
 
Astfel, cei care au contracte de muncă cu timp parțial nu pot fi obligați să muncească ore suplimentare, chiar dacă situația este în fapt destul de des întâlnită. La contractul de muncă cu timp parțial, în Codul muncii există o interdicție absolută cu privire la efectuarea de ore suplimentare. Codul muncii califică această situație în mod expres ca muncă nedeclarată - „primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial”. Angajații în această situație vor fi văzuți ca angajați „la gri” și firmele vor fi obligate să le modifice contractele pentru a reflecta situația de fapt. 
 
Sancțiunea aici specifică și mult mai dură decât cea pentru prestarea muncii suplimentare fără respectarea condițiilor din cod: „primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei”, prevede Codul muncii. 
 
În schimb, sancțiunea specifică în cazul prestării nelegale a muncii suplimentare e mult mai mică - „nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară”.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.