- Thursday, 21 July 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 546
În ziua de 20 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o zonă împădurită, de pe raza localității Stoenești, a fost găsit trupul unui bărbat.
Spre zona indicată s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetarea la fața locului.
Întrucât zona este greu accesibilă, polițiștii au solicitat sprijinul salvamontiștilor, pentru ca trupul bărbatului să fie coborât, în vederea parcurgerii procedurilor legale.
Din verificările preliminare, s-a stabilit faptul că trupul este al unui bărbat, de 64 de ani, din Stoenești. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Popular Articles
- Most read
Publicitate