furt apaÎn perioada 1 ianuarie – 21 martie a.c., Apă Canal 2000 S.A., prin personalul de specialitate din cadrul Serviciului Control, a efectuat un număr de 170 de verificări în zonele Bradu (Platoul Prundu-Craiovei) și Piteşti (Platoul Găvana, Zona Căpitan Cuţui, Zona Pieţei Ceair)  principalele neconformităţi constatate fiind următoarele: 11 by-passuri, 13 branşamente de apă clandestine, 45 de racorduri de canalizare clandestine, 4 utilizatori cu sigiliul rupt, 6 utilizatori la care s-a constatat apometrul blocat şi intervenţie neautorizată asupra acestuia, 3 utilizatori debranşati care beneficiau de apă la data controlului şi 28 de surse proprii necontorizate şi nedeclarate la operator pentru facturarea cantităţii de canal.

Valoarea totală a facturilor emise în această perioadă, reprezentând contravaloarea prejudiciilor şi a taxelor de auditare pentru branşamente de apă şi racorduri de canal clandestine a fost de peste 320.000 lei, dintre care peste 85% reprezintă debite încasate, acceptate la plată şi în termenul scadent.

Printre ultimele acţiuni de control amintim două restaurante la care s-au constatat nereguli în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare.

În cadrul unei acţiuni de control desfăşurată în data de 18 martie a.c. reprezentanţii Serviciului Control din cadrul S.C. Apă Canal 2000 S.A. au efectuat verificări la un bar-restaurant din Municipiul Piteşti, zona Gheorghe Doja (Str. Al. Şcolii Normale) şi au constatat că există intervenţie neautorizată asupra aparatului de măsură, modalitate prin care se sustrăgea apa din reţeaua publică de distribuţie, fără a fi contorizată. Apometrul asupra căruia s-a intervenit prezenta urme vizibile de manevrare, iar mecanismul de înregistrare era blocat. Agentul economic avea un consum de apă infim, raportat la activitatea desfăşurată, dovada fiind ultimele  facturi emise de operator cu valori de 9 - 10 lei, reprezentând contravaloarea a 1 m.c. apă şi canal.

La data controlului, reprezentanţii S.C. Apă Canal 2000 S.A. au sesizat organele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt. La faţa locului s-a prezentat un echipaj al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş - Secţia de Poliţie nr. 4 Piteşti, care a constatat că aspectele sesizate se confirmă.

Agentul economic va achita un prejudiciu pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, va achita contravaloarea apometrului fraudat, la care se adaugă răspunderea penală a reprezentantului legal.

În aceeaşi zi, 18 martie a.c., un alt restaurant care îşi desfăşura activitatea pe raza comunei Albota, a fost identificat fără contract încheiat cu S.C. Apă Canal 2000 S.A., care deţinea o sursă proprie necontorizată şi nedeclarată la operator, iar apele menajere provenite de la activitatea de restaurant se deversau într-un racord de canalizare ilegal, fără contract. În acest caz s-a dispus: contorizarea sursei proprii, facturarea serviciului de canalizare retroactiv şi a contravalorii auditării racordului clandestin.

”Aducem la cunoştinţă pe această cale că Operatorul Regional S.C. Apă Canal 2000 S.A. va continua verificarea conformităţii şi legalităţii branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare şi ne dorim ca toţi utilizatorii serviciilor prestate de societatea noastră să fie conştienţi de riscurile la care se expun dacă nu au un contract încheiat sau recurg la diverse mijloace de fraudare a consumului de apă”, precizează directorul general Mihail Marinescu.

 

 

 

 

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.