- Tuesday, 15 February 2022
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 2228
Pentru a patra oară în ultimii șapte ani, orașul Câmpulung Muscel rămâne fără apă potabilă. Noaptea trecută, la o conductă de aducțiune a avut loc o avarie majoră.
”În cel mai fericit caz vom avea apă potabilă în cursul nopții de marți spre miercuri. M-am asigurat deja că asistenții sociali vor distribui apă potabilă persoanelor vulnerabile și celor cu dizabilități. Până la remedierea avariei, cu ajutorul pompierilor va fi distribuită apă în mai multe puncte din Câmpulung Muscel. Pentru orice lămuriri cetățenii pot apela telefonul 0248511034”, precizează primărița Elena Lasconi.
O cauză esențială a avariilor petrecute în ultimii ani este reprezentată de faptul că vechimea conductelor de apă este foarte mare, de câteva decenii. La Câmpulung Muscel au mai avut loc avarii ce au lăsat orașul fără apă cel puțin o zi în decembrie 2020 și de două ori în martie 2015.
Popular Articles
- Most read
Publicitate