- Monday, 31 January 2022
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 982
De când a început pandemia de SARS-CoV-2, Serviciul de Ambulanță Argeș a fost în prima linie a luptei cu teribilul virus, făcând eforturi supraomenești zi de zi, în condițiile în care solicitările de ambulanțe sunt foarte numeroase în tot județul în contextul creșterii dramatice a numărului de infectări cu teribilul virus. Iar doctorul Luminița Paul, directorul Serviciului de Ambulanță Argeș, este alături de angajați, fiind extrem de implicată zi de zi și muncind de dimineața până seara.
”Facem față foarte, foarte greu numeroaselor solicitări. Mai nou, și angajații noștri intră în carantină din cauza copiilor care se pozitivează. Avem opt oameni în izolare și cinci în carantină ”, spune doctorul Luminița Paul.
Serviciul Ambulanță Argeș are la ora actuală în zona operativă 300 de angajați și 58 de ambulanțe operative. ”Colaborăm foarte bine și cu cei de la ISU Argeș. Este foarte greu. O problemă e și legată de partea de testare. Dacă nu ai simptomatologie nu trebuie să te testezi. Dacă ești contact direct, trebuie să te testezi când ai simptome, sau în a treia ori a cincea zi de la testare. Am observat de câteva zile că apar și cazuri grave. A început să crească și consumul de oxigen de câteva zile”, a mai precizat doctorul Luminița Paul pentru FinanciarPress.ro.
Șefa Serviciului de Ambulanță Argeș a adăugat și că în ultima vreme a crescut mult numărul solicitărilor de ambulanțe pentru copiii infectați cu SARS-CoV-2.
Popular Articles
- Most read
Publicitate