- Wednesday, 12 January 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 762
În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că un elev din cadrul unei unități de învățământ liceal din municipiul Câmpulung a acuzat o stare de rău, ca urmare a faptului că ar fi consumat alcool, alături de alți colegi, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În ziua de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, unui elev din cadrul unei unități de învățământ liceal din municipiul Câmpulung i s-ar fi făcut rău, ca urmare a faptului că ar fi consumat alcool, alături de alți colegi.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și un echipaj medical, care a preluat minorul și l-a transportat la spital.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, șase elevi de clasa a IX-a, ar fi consumat alcool, adus de unul dintre ei, în incinta unității de învățământ.
În urma celor constatate, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale, conform Legii 61/1991, celor șase elevi, pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au avut în atenție unitatea de învățământ și au desfășurat activități de verificare, în anul 2021.
De asemenea, au fost dispuse măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente, prin efectuarea unor activități informativ-educative cu elevii și cadrele didactice.
Popular Articles
- Most read
Publicitate