Extinderea reţelei de canalizare menajeră pe strada Intrarea Nicolae Bălcescu din Piteşti

 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunță demararea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe strada Intrarea Nicolae Bălcescu din Piteşti. Investiţia se va derula cu finanțare din fonduri proprii  și vine să rezolve o problemă foarte importantă a  cetățenilor din zona respectivă. Lucrarea se va executa pe tronsoane, iar pe timpul derulării acesteia vor fi semnalizări corespunzătoare, iar circulația se va desfășura în condiții de atenție sporită.

Lucrarea  va fi executată de SC Jet Construct Pipe SRL  şi se va derula pe o  perioada de 60 de zile de la data comunicării ordinului de începere, în funcţie de condiţiile meteorologice.

      Suntem convinşi că lucrările vor fi executate în conformitate cu graficul stabilit, astfel încât la finalizarea investiției cetățenii din zonă să se bucure de o reţea de canalizare dimensionată corespunzător, adaptată la nevoile pe care le au în acest moment, un grad sporit de confort și de servicii de cea mai bună calitate din partea operatorului  SC Apă Canal 2000 SA Piteşti.

        Obiectivul general al acestei investiţii îl reprezintă îmbunătăţirea infrastructurii de apă uzată spre beneficiul populaţiei şi al mediului, ceea ce determină conformarea calităţii apei uzate la prevederile actelor normative de reglementare şi ale legislaţiei în vigoare.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.