terenuri fratii golestiDin inițiativa primarului Cristian Gentea, la Pitești a început acum câteva săptămâni o campanie pentru identificarea terenurilor și clădirilor neîngrijite. Cei care nu au grijă de terenurile și clădirile pe care le dețin riscă o mărire a impozitelor de 500%. Iar campania dă rezultate.

După cum a anunțat primarul Cristian Gentea joi 16 decembrie, au fost identificate în municipiu 197 terenuri neîngrijite, iar 101 dintre acestea au fost igienizate după ce proprietarii au primit somații. Un astfel de exemplu este într-o zonă semicentrală și cu trafic mare, pe strada Frații Golești (foto). Pe partea dreaptă a străzii, înainte de Piața Smârdan, erau terenuri ce arătau efectiv ca în junglă de mulți ani și niciunul dintre foștii edili ai Piteștiului nu a avut vreodată vreo reacție de a le cere proprietarilor cu fermitate să igienizeze zona. Probabil că respectivele terenuri aparțin unor oameni de afaceri influenți, iar foștilor edili le-a fost teamă de aceștia. Din fericire, primarul Cristian Gentea a avut reacție fermă cu fapta. Și rezultatele se văd cu ochiul liber. O dovadă că la Pitești se poate face și o altfel de administrație publică, una eficientă și cu efecte pozitive inclusiv în ceea ce privește aspectul urbanistic.

Tot primarul Cristian Gentea a mai precizat că au mai fost identificate 74 de clădiri neîngrijite. Iar 26 dintre acestea au fost deja renovate. În ședința Consiliului Local Pitești de săptămâna viitoare, se va propune ca în cazul a 10 terenuri și șapte clădiri neîngrijite să fie mărite impozitele cu 500%.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.