SOMAJ-OAMENI.jpgGuvernul vrea să prelungească șomajul tehnic decontat până la finalul lunii martie
 
Guvernul intenționează să prelungească cu trei luni aplicarea măsurilor prevăzute de OUG 111/2021 - șomajul tehnic decontat - precum și acordarea indemnizației de pandemie pentru profesioniști, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut în exclusivitate de avocatnet.ro. Iar impactul bugetar final va fi de 200 de milioane de lei.
 
OUG privind prelungirea acordării măsurilor de protecţie socială prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 ar trebui adoptat în următoarea perioadă, întrucât prevederile actuale din OUG 111 au o aplicare limitată la 31 decembrie 2021.
 
Concret, până la finalul lunii martie s-ar putea deconta indemnizațiile prevăzute pentru salariații cărora angajatorii le suspendă contractele individuale de muncă din cauza efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2 și tot până atunci s-ar acorda indemnizațiile de pandemie și PFA-urilor și altor profesioniști care realizează venituri și care fac parte din categoriile prevăzute de art. 6 alin (1) din OUG 111/2021, dacă Guvernul va adopta proiectul de OUG.
 
Prelungirea stării de alertă și menținerea restricțiilor pentru anumite categorii de angajatori și persoane care desfășoară activități în mod independent impune și prelungirea valabilității actelor normative prin care sunt prevăzute măsuri de protecție socială a angajaților.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.