- Monday, 13 December 2021
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 828
Poliţiştii din Argeş au deschis, luni, un dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului care a afectat sediul Primăriei Beleţi-Negreşti.
"În noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la corpul nou al clădirii administrative a comunei Beleţi-Negreşti. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti, primele verificări indicând că focul ar fi fost pus intenţionat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 3,00, mai multe autospeciale de stingere intervenind la faţa locului. La sosirea pompierilor ardeau sediul primăriei şi două anexe ale acesteia.
"Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri. Nu au fost victime. În interiorul construcţiilor au ars şi documente. La locul evenimentului este şi conducerea ISU Argeş, iar intervenţia este coordonată de către inspectorul-şef", au anunţat reprezentanţii ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, exista riscul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor.
La intervenţie au participat şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Alimentarea cu apă s-a făcut în navetă de la un hidrant care se află la câţiva kilometri distanţă.
"Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere", precizează ISU Argeş.
Popular Articles
- Most read
Publicitate