comuna udaConform ultimelor statistici făcute publice de către Prefectura Argeş miercuri 17 noiembrie, comuna Uda are cea mai mică rată de vaccinare cu cel puţin o doză din judeţ, doar 12,56%. FinanciarPress.ro l-a căutat pe Dumitru Drăguşin (foto), primarul comunei Uda, pentru a ne spune din ce motive nu se vaccinează oamenii în comuna pe care o conduce.

„Am văzut şi eu acele informaţii de la Prefectură, cum că am fi ultimii. Însă eu zic că nu ar fi aşa. Păi numai în week-end s-au vaccinat la noi în comună 98 de oameni. Am reuşit cu greu să deschidem un centru de vaccinare. Şi eu zic că după doza a doua rata de vaccinare din comuna Uda va trece de 25%. De ce nu se vaccinează oamenii? Pe mulţi nu îi interesează. Ei spun că nu prea circulă şi că nu au nevoie să fie vaccinaţi. Sunt şi mulţi oameni la care le e frică să se vaccineze, zic că îi doare după aia. Chiar ieri (n.red. – miercuri 17 noiembrie) au fost câţiva oameni care mi-a zis că după ce s-a vaccinat i-a durut mâna toată noaptea. Asta e, mai apar unele dureri, unele frisoane după vaccin. La noi merge greu cu vaccinarea şi pentru că avem 16 sate în total şi suprafaţa comunei e una foarte mare. Avem în total vreo 1.800 de locuitori”, spune primarul Dumitru Drăguşin.

Şi tot în ultimele statistici ale Prefecturii Argeş, mai apar patru comune cu rata de vaccinare mai mică de 15%. Este vorba de comunele Aninoasa (14,65%), Berevoeşti (14,59%), Cocu (14,75%) şi Popeşti (14,14%).

 

Foto: Sursa Ta

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.