- Wednesday, 10 November 2021
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1039
Angajații SEdC Mioveni se confruntă cu o nouă creștere a numărului de solicitări în ceea ce privește desfundarea canalizării, în special în zonele de blocuri, de cele mai multe ori fiind nevoie de intervenții de urgență ale echipelor de specialitate din cadrul societății.
„În majoritatea cazurilor, motivul înfundării sistemului de canalizare nu este de ordin tehnic, ci nerespectarea regulilor elementare de utilizare al sistemului de canalizare.
Revenim cu imagini de la intervențiile din ultimele zile, când din nepăsare sau neatenție, s-a “reușit˝ înfundarea canalelor colectoare din mai multe zone.
Una din cele mai întâlnite cauze ale înfundării rețelelor de canalizare este reprezentată de șervețelele umede aruncate la toaletă. Acest gest este periculos și total neindicat! Acestea sunt de plastic și nu se dizolvă în apă, și pot ajunge să blocheze pompele de canalizare sau intrările în stația de epurare.
Solicitările dumneavoastră de desfundare a canalizării au drept rezultat intervențiile echipelor noastre care curăță conductele, precum și disconfortul locatarilor afectați, fiind în pericol sănătatea noastră, a tuturor.
Vă rugăm, indiferent unde vă aflați, la serviciu sau acasă, să protejați sistemul de canalizare!
Așadar, NU aruncaţi la toaletă:
→ uleiuri
→ şerveţele umede
→ scutece de unică folosinţă
→ măști sau mănuși chirurgicale
→ articole de igienă personală
→ resturi textile
→ deșeuri rezultate din construcții
→ ambalaje din carton sau plastic
→ grăsimi
→ medicamente
→ substanţe toxice
ATENȚIE! În cazul blocării rețelei publice de canalizare trebuie să anunțați imediat societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, apelând numerele de telefon de la dispecerat: 0348 457 102 și 0736 202 067, serviciu disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Indiferent de condițiile meteo, angajații vor răspunde sesizărilor dumneavoastră și vor interveni cu promptiudine acolo unde este nevoie”, spun reprezentanții SEdC Mioveni.
Popular Articles
- Most read
Publicitate