- Monday, 18 October 2021
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1013
În urma aglomerării Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Argeş cu pacienți infectați cu virusul Sars-CoV-2 care afectează desfășurarea actului medical de urgență non-Covid, Instituția Prefectului a transmis o adresă către Direcția de Sănătate Publică Argeș prin care solicita o analiză la nivelul spitalelor din județul Argeș și în măsura posibilităților constatate la fața locului să dispună operaționalizarea de noi paturi cu oxigen pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2.
În momentul de față șansele de operaționalizare de noi paturi sunt mici, spitalele funcționând la capacitate maximă atât din punct de vedere al personalului cât și din punct de vedere al solicitării instalațiilor tehnice.
„Singura certitudine este operaționalizarea de 13 noi paturi cu oxigen în cadrul Spitalului Militar, lucru care se va întampla la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. Facem apel la cetățeni să înțeleagă gravitatea situației, să înțeleagă situația din spitale, să-i înțeleagă pe medici, să înțeleagă pericolul la care sunt supuși atât pacienții covid cât și cei non-covid! Facem apel la cetățeni să se vaccineze, să se protejeze, să poarte masca, să se dezinfecteze și să evite zonele aglomerate! Bolnavii cronici să evite ieșirile din casă!”, spune Lucian Ionescu, subprefectul cu atribuţii de prefect al Argeşului.
Popular Articles
- Most read
Publicitate