- Thursday, 02 September 2021
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1327
De două zile, din 31 august, familia Jurubiţă din satul Ciobani din comuna Hârseşti este într-o situaţie dramatică. Soţii Jurubiţă şi cei trei copii au rămas pe drumuri după ce un unchi pe care îl găzduiau le-a dat foc la casă. Locuinţa a ars din temelii, iar familia Jurubiţă a apucat să salveze doar foarte puţine lucruri. Iar Loredana Costache, directoarea Căminului Cultural Hârseşti, a lansat un emoţionat apel umanitar pe pagina sa de Facebook. Postarea Loredanei Costache este ilustrată şi de imagini tulburătoare cu una dintre fetiţele familiei Jurubiţă care îşi caută jucăriile şi ghiozdanul printre resturile casei.
„Ei nu o cer, nu o spun, dar au nevoie de noi, da, au mare nevoie de noi. Nu le-a rămas mai nimic și nici venituri nu au altele decât puținul pe care îl câștigă tatăl, lucrând cu vrednicie pe unde îl cheamă oamenii la muncă.
Copiii încă pot zâmbi, dar părinții parcă nu mai au putere să o ia de la capăt. Casa aia nu mai e casă. Am văzut cu ochii mei, m-a dus de mână fetița cea mică, să-mi arate unde dormea, unde se juca cu frățiorul ei, unde își făcea temele surioara ei mai mare. Ba chiar odaia unde îl găzduiau pe "nenea", cel care le-a pus foc..
Din bietele lor hăinuțe, jucării și rechizite nu au mai rămas decât mormane de cârpe arse și mult scrum. Mihaela e bucuroasă că și-a găsit prin cenușă, coronița ei de prințesă și ceva din "ghiozdănelul de maimuță". Poate aveți niște materiale de construcție, uși, geamuri, mobilă, o sobă, electrocasnice, rechizite, jucării, ceva lucrușoare de trebuință... Poate aveți nevoie să dăruiți. Din inimă. Poate...”, a scris Loredana Costache.
Cei care doresc să ajute familia Jurubiţă o pot face sunând la Primăria Hârseşti la telefonul 0248 677 374 sau telefonându-i lui Florin Jurubiţă la telefonul 0741713576
Popular Articles
- Most read
Publicitate