- Wednesday, 18 August 2021
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 918
Guvernul are în vedere acordarea unor stimulente pentru a încuraja vaccinarea în rândul elevilor, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, fără a oferi mai multe detalii.
Întrebat la B1 TV dacă s-a gândit la anumite stimulente și pentru copii pentru vaccinare, în contextul în care în guvern se vorbește despre astfel de stimulente, Cîmpeanu a răspuns:
„Cu siguranță da. În mediul universitar, universitățile se gândesc deja la stimulente pentru studenți. Pentru învățământul preuniversitar, se discută despre astfel de stimulente la nivelul guvernului, dar până nu va fi o decizie nu mă voi pronunța pentru a nu crea confuzie în rândul a milioane de elevi și părinți”.
Popular Articles
- Most read
Publicitate