velceaconferintapsd.jpgNicolae Velcea a venit cu explicaţii referitoare la situaţia locului de joacă apărut în zona blocurilor. Edilul spune că acel loc de joacă nu are autorizaţie, ajungând să fie un pericol pentru copii, neavând dotările minime pentru a asigura sănătatea şi siguranţa acestora. Primarul spune că pe jos este turnat balast, în timp ce acolo trebuia să fie tartan, aşa cum prevede legea în vigoare.

“Avem un celebru loc de joacă, montat, dar care nu este funcţional. Există numai un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construire. Nu există un contract care să stipuleze ceva, acesta este montat în zona blocurilor. Din câte am înţeles a fost montat în mandatul trecut, am înţeles că ar fi vrut să facă cineva o simulare şi dacă iese bine să continue şi în alte zone. Acum oamenii mă critică pe mine pentru că au împrejmuit zona în baza autorizaţiei respective cu un gard de plasă, au montat nişte locuri, jos, balast. Acum eu nu pot să dau drumul dacă nu este autorizat. Legea prevede că trebuie montat tartan, să nu se accidenteze copiii. Trebuie să fie autorizat că altfel dacă se întâmplă ceva noi suntem vinovaţi. Primordială este sănătatea şi siguranţa copiilor noştri”, a precizat primarul Nicolae Velcea.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.