z1.jpgz2.jpg

 

În perioada 26 iunie - 4 iulie, Centrul Cultural Mioveni, alături de Primăria orașului și Consiliul Local organizează "Zilele Orașului Mioveni", sărbătoare care marchează 536 de ani de la prima atestare documentară a localității.

z3.jpg

Și în acest an, startul sezonului distracției estivale se va da tot de pe scena de la Mioveni, unde vor concerta unii dintre cei mai mari artiști ai scenei muzicale din România. Inegalabila ANDRA și unicii 3SE, alături de mari artiști și ansambluri folclorice, precum Cindrelul-Junii Sibiului și Elena Sima vor face ca sena și publicul să vibreze la unison.

z4.jpg

Maratonul distracției nu va fi complet fără Mioveni Bike Trophy, Cursa Mioveniului "The Holy Color", Cursa Mașinuțelor, Rock'N'Ride Fest și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți pas cu pas în cele două zile de sărbătoare!

z5.jpg

Programul pe larg al tuturor activităților îl regăsiți mai jos:

SÂMBĂTĂ – 26 iunie 2021

Orele 08.30 – 12.00 - Zona de Picnic Făget – Cursă de biciclete Bike Trophy, organizată în parteneriat cu Asociația Sportivă Colibași

Ora 18.00 – Deschiderea oficială a Zilelor Orașului Mioveni – Centrul Civic

                    Ziua Majoratului - Sala de Spectacole a Centrului Cultural Mioveni

                    Spectacol muzică ușoară - Concert Centrul Civic

Ora 18.15 Artiști locali

Ora 20.00 - 3 Sud Est

Ora 21.00 - Andra

DUMINICĂ – 27 iunie 2021

Orele 09.30 – 11.30 – Cursa Mioveniului ”The Holy Color”, organizată în parteneriat cu Asociația Sportivă Colibași

Orele 10.00 – 10.30 - Cursa mașinuțelor pentru super copii (Str. Radu cel Frumos), organizată în parteneriat cu Asociația Sportivă Colibași

Spectacol muzică populară – Centrul Civic

Ora 17.30 – Școala Populară de Arte și Meserii Pitești

Ora 18:00 Artiști locali

Ora 18.30 - Ansamblul Folcloric ”Plai de DOR” al Centrului Cultural Mioveni

Ora 18.45 – Ansamblul Folcloric “Dorulețul”

Ora 19.00 – Elena Sima

Ora 19.30 – Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul - Junii Sibiului”.

Storm Riders RC Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, alături de primăria orașului dedică ultima duminică din luna iunie bikerilor și iubitorilor de rock. Organizatorii au pregătit în zona de Picnic Făget un super eveniment cu muzică bună, concursuri, bere rece, grătare încinse și multă distracție. Nu va lipsi nici tradiționala paradă moto, care va avea loc în Centrul Civic, începând cu ora 13.30. Indiferent de vârstă sau de profesia pe care o au, cu motoare mai vechi sau mai noi, mai scumpe sau mai ieftine, proprietarii bijuteriilor pe două roți își vor etala pasiunea în fața publicului.

De la ora 16.00 și până la miezul nopții, la marginea pădurii, în Zona de Picnic Făget vor concerta Acoustic, Ultimul Tren, Taxi, Trooper și Direcția 5.

Participarea publicului la evenimentele organizate în cadrul festivalului este liberă.

Manifestarea este organizată sub egida Zilelor Orașului Mioveni 2021 și se va desfășura cu respectarea tuturor normelor în vigoare privind măsurile de siguranță sanitară și de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.