3-martie-emilia-mateescu.jpg

Prefectul Emilia Mateescu s-a întâlnit marți, 27 aprilie 2021, cu reprezentații Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea și cu reprezentați ai primăriilor din județul Argeș pentru a discuta implementarea proiectului Watman II.

Acesta reprezintă un sistem de management al apelor ce va reduce semnificativ riscurile cauzate de inundații în România. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și presupune adoptarea unor măsuri care să prevină inundațiile și să realizeze infrastructura necesară pentru reducerea efectelor distructive cauzate de inundații. 

Pentru ca acest lucru să fie posibil, reprezentanți ai European Funds Invest și ai Administrației Naționale Apele Române au solicitat ca unele autorități publice locale să emită hotărâri de consiliu local prin care să poată fi date în administrarea A.N.A.R (pe durata investiției) spațiile sau suprafețele de teren necesare amplasării stațiilor de avertizare-alarmare, conform proiectului. 

Prefectul Emilia Mateescu a atras atenția asupra faptului că multe localități din județul Argeș se află pe cursul unui râu, în aval de baraje. Astfel, în cazul unor calamități naturale, populația acestor localități ar fi pusă în pericol. Din acest motiv, apreciază că un sistem de apărare națională în care cetățenii să poată fi avertizați în timp util este esential și poate salva mii de vieți. 

Autoritățile locale s-au arătat cooperante și receptive la informațiile discutate în ședința de astăzi.

S-a concluzionat că intâlnirea a fost benefică pentru demersurile care urmează să fie făcute atât de administrațiile locale, cât și de Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea. Reprezentanții acesteia din urmă au apreciat pozitiv importanța implicării prefecturii, facilitată prin intermediul prefectului Emilia Mateescu.

Prefectul a asigurat autoritățile implicate de sprijinul său în ceea ce privește eventualele probleme de natură juridică și și-a arătat deschiderea de a îndruma și oferi consultanță în acest sens pentru ca proiectul să fie implementat cât mai curând.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.