- Wednesday, 31 March 2021
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 2134
Miercuri 31 martie, în sala mare a Centrului Cultural Mioveni a avut loc dezbaterea publică a bugetului pentru acest an a oraşului Mioveni. După cum a precizat primarul Ion Georgescu, se estimează că cel târziu pe 15 aprilie va avea loc şedinţa de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului Mioveni.
Propunere de buget pentru 2021 pentru Mioveni se ridică la 174 milioane lei, dintre care 127 milioane lei ar urma să fie venituri proprii, iar din acestea 96,8 milioane lei sunt cote şi sume defalcate din impozitul pe venit. Cheltuielile preconizate se ridică la 180,9 milioane lei.
„În luna martie oraşul Mioveni a primit 200.000 de euro de la bugetul naţional, în condiţiile în care cheltuielile oraşului într-o lună de iarnă nu scad sub un milion de euro. Sperăm ca în aprilie, în urma discuţiilor avute la Ministerul Finanţelor, să se reglementeze această situaţie”, precizează primarul Ion Georgescu.
„Avem 36 de lucrări în derulare şi toate sunt prioritare. O prioritate este introducerea reţelei de gaze în cartierul Făget, o prioritate este şi finalizarea Sălii Sporturilor, prioritare sunt şi asfaltările de străzi”, spune primarul Ion Georgescu.
Şi tot în acest an se doreşte şi începerea modernizării Bulevardului Dacia în totalitate, inclusiv cu pistă de biciclete. O altă noutate este aceea că în acest an se vor monta în acest an două semafoare noi în zone cu trafic intens, la Kaufland şi la poarta trei de la uzina Dacia. Tot în acest an vor începe lucrările de modernizare a bazei de agrement BEMO.
„În luna martie oraşul Mioveni a primit 200.000 de euro de la bugetul naţional, în condiţiile în care cheltuielile oraşului într-o lună de iarnă nu scad sub un milion de euro. Sperăm ca în aprilie, în urma discuţiilor avute la Ministerul Finanţelor, să se reglementeze această situaţie”, precizează primarul Ion Georgescu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate