primar_mosoaia.jpg

 

Conducerea administrației publice locale din comuna Moșoaia este pusă pe fapte mari. Experiența primarului Ion Necula și imboldul tinereții mai tânărului viceprimar Adrian Frântură reprezintă tandemul ideal pentru o administrație publică locală performantă. Cei doi au în vedere realizarea de proiecte în mai multe domenii, de la infrastructură, la educație, proiecte de o utilitate maximă, mai ales dacă ne referim la înființarea unei grădinițe cu program prelungit, având în vedere că în această localitate, unde locuiesc foarte mulți tineri, nu există o astfel de grădiniță.

„În prima decadă a acestui an vom asfalta strada Dealului. Mai avem în derulare asfaltarea străzii Stoenari, unde deja s-a turnat primul strat de asfalt, iar cum vremea va fi propice pentru astfel de lucrări, vom veni și cu al doilea strat de asfalt. Pe strada Rozelor mai avem de asfaltat o porțiune, dar și realizarea unei rigole. Și în Smeura de Sus, drumul asfaltat pe fonduri europene, mai avem de asfaltat o porțiune mică, acolo unde este o conductă a Transgazului și pe care urmează să o scoată.

Vrem să mai facem un proiect în vederea asfaltării a străzilor: Bisericii, Drumul Morii, Basangești și Prunilor.

Totodată, anul acesta vrem să introducem rețea de gaze naturale în satele Bătrâni, Moșoaia și Lunca Lăzărești, dar și pe 3 străduțe mai mici din Smeura de Sus”, ne-a declarat primarul Ion Necula.

La rândul său, viceprimarul Adrian Frântură ne-s spus că au în vedere realizarea a două grădinițe cu program prelungit. În comuna Moșoaia, deși este o localitate foarte aproape de Pitești, în care locuiesc mulți tineri, nu există astfel de grădinițe. Părinții preșcolarilor din această comună sunt nevoiți să-și înscrie copiii la grădinițele din Pitești pentru a se putea duce la serviciu. Viceprimarul Adrian Frântură spune că odată cu realizarea acestor grădinițe speră să oprească exodul copiilor din comună către unitățile școlare din Pitești.

„În primă fază vrem să amenajăm o grădiniță cu  program prelungit în Centru de Zi (clădirea de lângă primărie). Vrem și la Smeura să facem o astfel de grădiniță într-o clădire care se află în construcție și care fusese proiectată pentru școală, dar odată cu comasarea școlilor din comună s-a renunțat la acea investiție. Astfel, vrem să-i dăm o utilitate acelei clădiri începută a fi construită de mai mult timp.

Însă pentru construcția acestei grădinițe din Smeura vrem să atragem fonduri guvernamentale, cel mai probabil pe CNI. Mai ales că în Smeura nu există grădiniță. Toți copiii de aici se duc în oraș, iar noi dacă le oferim niște condiții, cu siguranță vor rămâne aici”, a declarat viceprimarul comunei Moșoaia, Adrian Frântură.

# Proiecte cu finanțare guvernamentală

În afară de grădinița din Smeura, conducerea administrației locale din Moșoaia mai are în vedere și alte proiecte pe care vrea să le implementeze cu finanțare guvernamentală.

Aici vorbim despre finalizarea lucrărilor la școala din Moșoaia, de asfaltarea străzii Olteni ce se întinde pe o distanță de 2,6 km, dar și despre construcția unei săli de sport. Toate aceste administrația locală din Moșoaia vrea să le realizeze cu bani guvernamentali. ,

Un alt proiect de anvergură pentru care conducerea Primăriei Moșoaia vrea să obțină fonduri guvernamentale este introducerea canalizării în satele Moșoaia, Lăzărești, Lunca Lăzărești, Bătrâni și Ciocănăi. Pentru acest proiect, dacă nu se va obține finanțare prin CNI, se va depune spre finanțare și prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar astfel șansele de a se realiza sunt destul de mari.

„La Moșoaia este foarte greu să accesăm fonduri europene pentru că nu obținem punctaj bun. De exemplu, pentru Smeura de Sus, care a fost făcut pe fonduri europene, noi calculasem că vom obține peste 50 de puncte, dar am luat 40 și ceva. Am intrat la finanțare cu acel drum pentru că leagă DN-ul de DJ 703E. Deci, și în condițiile acestea am luat un punctaj nu foarte mare. Nu avem punctaj de sărăcie și mai multe criterii pe care nu le îndeplinim. Este un pic mai dificil cu accesarea de fonduri europene în comuna Moșoaia”, a conchis viceprimarul Adrian Frântură

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.