- Thursday, 28 January 2021
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1268
Încă o noapte în care persoanele fără adăpost au primit ajutor, sub forma unui ceai cald și a unui pachet cu alimente. Poliția Locală Pitești a sprijinit această acțiune, desfășurată în cadrul unui program ce este derulat de peste 10 ani în județul Argeș, implementat de către Asociația „Sfinții Spiridon și Irina”, în parteneriat cu DGASPC Argeș, Protecția Copilului Argeș, ATOP Argeș și cu Centrul de tip familial „Găvana” – Pitești.
Au fost identificate 11 persoane fără adăpost, care au primit sandviciuri și alte produse de panificație, ceai cald și măști de protecție, iar două dintre acestea au acceptat să fie conduse la centrul de noapte.
„Derularea acestui program a avut ca punct de plecare nevoia tot mai mare de susținere a persoanelor fără adăpost („oamenii străzii”) și am hotărât să venim în ajutorul lor și să le ducem, acolo unde se află fiecare, ceai cald și sandviciuri. Am înțeles că doar împreună, chiar și în plină pandemie, putem să aducem o bucurie în sufletul acestor oameni cu posibilități limitate, mai ales în această perioadă foarte geroasă.” – declară Decebal Floroaica, preot, coordonatorul Centrului de tip familial „Găvana”.
Popular Articles
- Most read
Publicitate