- Thursday, 21 January 2021
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1177
Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri seară, că salariile bugetarilor sunt deja înghețate, astfel încât ele reprezintă, la nivelul din ianuarie 2021, un drept câștigat.
Premierul a dezimințit, pe această cale, zvonul că salariile bugetarilor ar putea fi reduse în anul 2021. „Un drept câştigat. E deja mai greu să mai faci ceva, au fost îngheţate salariile. A fost luată o decizie", a precizat premierul Florin Cîţu, la Palatul Victoria, când a fost întrebat dacă ar putea urma o scădere a salariilor bugetarilor. Șeful Guvernului a avertizat, pe de altă parte, că situația numărului de bugetari și a salariilor acestora, așa cum a evoluat în ultimii patru ani în România, nu este sustenabilă.
„Discuţia pe care am avut-o cu administraţia locală, Consiliile Judeţene şi Asociaţia Municipiilor a fost foarte clară din punctul meu de vedere. Evoluţia nu numai a salariilor, sporuri, cheltuielilor cu personalul din administraţia locală, dar şi centrală, din ultimii patru ani de zile, nu este sustenabilă. Nu ne putem permite aşa ceva şi atunci mă aştept de la administraţiile locale responsabile să vină cu măsuri, care să corecteze această tendinţă. Deci ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani de zile nu este sustenabil pe termen lung, având în vedere potenţialul nostru de dezvoltare şi faptul că avem nevoie de resurse pentru investiţii în perioada următoare”, a explicat premierul Florin Cîţu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate