Dr-Gui.jpg

 

Cu o experiență de peste 35 de ani în activitatea medicală, col. (r) dr. Guiță Alexandru, medic primar anestezie și terapie intensivă este coordonatorul Compartimentului A.T.I din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Guiță Alexandru se bucură de o vastă experiență pe mai multe paliere ale sectorului medical, atât în sectorul de stat, cât și în mediul privat. Timp de 8 ani, (în perioada 1993-2001), a fost ofițer-medic Anestezie Terapie Intensivă la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești, iar din 2001 și până în anul 2010 a ocupat funcția de Șef al Secției de A.T.I., urmând ca timp de 8 ani să treacă în portofoliu, funcția de Director General al aceleiași unități medicale. A fost Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică Argeș în perioada 16 aprilie- 2 iulie – 2020.

Experienţa profesională:

- Director executiv - Direcția de Sănătate Publică Argeș - 16.04-02.07.2020

- Col.Comandant/Director General - Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Ion Jianu” Pitești - 30.06.2010-30.11.2018

- Șef Secția A.T.I. - Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Ion Jianu” Pitești - 2001-2010

- Ofițer-medic Anestezie Terapie Intensivă – Spitalul Militar de Urgență „Dr.Ion Jianu” Pitești – 1993-2001.

Educație și formare:

- Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București

- Certificat de absolvire – Management Spitalicesc – 2011

- Universitatea din Pitești – Master Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate – 2005 – 2007

- Medic primar Anestezie și Terapie Intensivă – 1998

- Rezidențiat în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă

- Medic Specialist Anestezie Intesivă – 1990 – 1993

- Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – doctor-medic-locotenent - 1984, ofițer - medic - specializarea - Medicină Generală

- Institutul Medico - Militar București - Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.