Ion Georgescu: „Vom veni în sprijinul agenţilor economici din Mioveni cu facilităţi fiscale în 2021”
- Tuesday, 22 December 2020
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1383
Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, a prezentat marţi 22 decembrie la şedinţa de bilanţ de final de an a instituţiei pe care o conduce, provocările şi realizările din acest an, ca şi obiectivele şi proiectele foarte importante pentru 2021. Referindu-se la realizări, Ion Georgescu a făcut referire la faptul că la spitalul de la Mioveni au fost trataţi în condiţii foarte bune aproape 1.000 de pacienţi cu COVID-19 şi că spitalul a obţinut o importantă finanţare cu fonduri nerambursabile pentru achiziţionarea de echipamente esenţiale în lupta împotriva pandemiei.
O realizare importantă a fost şi finalizarea PUG-ului oraşului, „ce aduce o plus-valoare dezvoltării comunităţii din Mioveni”. Un alt obiectiv finalizat cu succes a fost introducerea reţelei de gaze în cartierul Clucereasa.
Primarul Ion Georgescu a confirmat şi că anul viitor administraţia publică locală va sprijini agenţii economici din oraş. „Am promis agenţilor economici că în 2021 vom veni în sprijinul lor cu măsuri şi facilităţi fiscale şi mă voi ţine de promisiune”, a declarat Ion Georgescu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate