Mioveni: Activitatea producătorilor locali și a comercianților din Piața "Dacia" a fost reorganizată
- Monday, 09 November 2020
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1000
Având în vedere măsura impusă de Guvern privind închiderea piețelor agroalimentare care funcționează la interior, începând de luni, 9 noiembrie, pentru a veni în sprijinul producătorilor locali și pentru a continua activitatea în piața agroalimentară, conform măsurilor și normelor impuse, administrația locală a orașului Mioveni a hotărât o serie de măsuri :
- la piață agroalimentară din orașul Mioveni se vor efectua modificări astfel încât unitatea să fie functioneze ca spațiu deschis;
- mesele alocate producătorilor agricoli/comercianților vor fi ocupate alternativ (mesele numerotate cu numere pare vor fi ocupate într-o zi, iar cele cu numele impare în ziua următoare), pe principiului un rând de mese ocupate urmat de un rând de mese libere, cu respectarea normelor sanitare de protecție;
- în situațiile în care în zonele din interiorul pieței nu s-a putut asigura distanțarea fizică, s-au mutat mesele alocate producătorilor agricoli pe spațiile publice și pe aleile din proximitatea pieței;
- în interiorul pieței s-au luat măsuri de distanțare fizică de minimum 3 m între mesele alocate producătorilor agricoli și comerciaților;
- se va efectua igienizarea pieței agroalimentare în zilele de luni, miercuri și vineri, la finalul programului de lucru;
- zilnic, se va realiza aerisirea pieței pe o durată de 15 minute la fiecare oră din programul de funcționare;
- se va analiza posibilitatea de a se organiza piețe volante, în aer liber, pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor;
- s-au stabilit 4 posturi fixe ale Poliției Locale pentru monitorizarea măsurilor stabilite, precum și a celor prevăzute de actele normative în vigoare, astfel încât să se reducă numărul infecțiilor cu noul coronavirus ;
Programul de funcționare al pieței va fi următorul:
Luni – Vineri - 08.00 – 18.00
Sâmbătă și Duminică - 07.00 – 15.00.
Popular Articles
- Most read
Publicitate