Ion_Georgescu_mesaj.jpg

Consiliul Local Mioveni a adoptat Hotărârea 142/17.09.2020, prin care se aprobă Convenția de colaborare între SC PUBLITRANS 2000 S.A. și Unitatea Administrativ Teritorială a orașului Mioveni, privind asigurarea transportului urban gratuit cu mijloace de transport în comun cu autobuze aparținând SC Publitrans 2000 S.A, pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat /autorizat, domiciliați pe raza teritorială a orașului Mioveni și care sunt școlarizați la unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Pitești.

„Finanțarea cheltuielilor pentru asigurarea costului abonamentului lunar ce urmează a fi suportat de către administrația orașului Mioveni se va efectua de la bugetul local al orașului Mioveni.

În baza acestei Convenții de colaborare, S.C. Publitrans 2000 S.A. va elibera tuturor elevilor din Mioveni din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat abonamente lunare gratuite, pe toate liniile. Abonamentele gratuite se eliberează de la punctul de distribuţie situat în municipiul Piteşti, B-dul Nicolae Bălcescu, Bl. S5, Sc. F, parter, peste stradă de Lisa Dräxlmaier. Programul de funcţionare este de Luni-Vineri între orele 09.00 – 17.00.

Abonamentele se eliberează pe baza carnetului de elev emis de unitatea de învăţământ, vizat prin ştampilă pentru anul în curs, copie şi original.

IMPORTANT!

Trebuie menționat faptul că cei 3 membrii PNL din cadrul Consiliului Local Mioveni nu au aprobat această Convenție, refuzând elevilor acest beneficiu!”, informează primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.