foto-rca.jpgAutoritatea de Supraveghere Financiară supune consultării publice, începând de astăzi, un proiect de modificare și completare a prevederilor din cadrul Normei nr. 20/2017 referitoare la dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate, informează instituția. ASF declara că digitalizarea reprezintă un obiectiv foarte important pentru instituție, iar propunerile de modificare a Normei nr. 20/2017 sunt menite să vină în sprijinul asiguratului RCA, în sensul simplificării procedurii de verificare a existenței unui contract de asigurare civilă obligatorie auto valabil. Astfel, conform proiectului de modificare și completare a normei, aflat în consultare publică pe site-ul Autorității, conducătorii auto vor putea prezenta agenților de poliție, la un eventual control, și varianta electronică a poliței RCA. Prin urmare, nu va mai fi necesar ca șoferii să aibă asupra lor contractul de asigurare obligatorie auto doar în format original, pe suport de hârtie. De asemenea, valabilitatea poliței RCA va putea fi verificată și prin interogarea bazei de date AIDA, dezvoltată și administrată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ce conține informații cu privire la asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României și prin care se certifică existența unui contract RCA valabil la data verificării. Proiectul de modificare a Normei nr. 20/2017 este suspus consultării publice pentru o perioadă de 10 zile.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.