- Thursday, 25 June 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1034
Comisarii de la protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 496.500 de lei la peste o treime dintre cei 386 de operatori economici, care activau atât pe segmentul service-urilor auto, cât şi în comercializarea sau promovarea de autoturisme şi piese auto în cadrul spaţiilor aferente showroom-urilor. Controalele au avut loc în perioada 15 - 19 iunie 2020, iar din rezultatele centralizate reiese că, în urma neregulilor constatate, s-a dispus aplicarea a 134 de avertismente şi 123 de amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, în acelaşi timp fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei. Au fost amendate și service-uri din Argeș pentru "lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import". ANPC precizează că va continua analiza şi centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor şi dealerilor auto, la nivel naţional, şi îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici le respectă drepturile, în timpul actului comercial.
Popular Articles
- Most read
Publicitate