- Monday, 25 May 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1244
Pe circa 55,7 km între Craiova și Slatina se lucrează în prezent la drumul expres DX12 Craiova - Pitești. Imagini din dronă surprinse de către Asociația Pro Infrastructura, citată de Hotnews.ro, ilustrează mobilizarea constructorilor, ONG-ul publicând și informații legate de progresul proiectului, dar și problemele apărute. Pentru primul lot, de la Craiova la Balș, nu sunt „șanse reale” ca lucrările să fie gata până la final de 2021.
Pe drumul expres DX12 Craiova - Pitești (112 km în total) se lucrează pe două tronsoane, de la Craiova la Slatina. Pe alte două tronsoane, de la Slatina la Pitești, sunt în curs licitațiile pentru proiectare și execuție - circa 400 de milioane de euro pentru 64 de km. Vezi video accesând link-ul de mai jos:
https://youtu.be/nl4vGygantQ
Tronsonul 1: Craiova - Balș
Termenul contractual de finalizare este „fără șanse reale de a fi respectat. Lucrările au început târziu în 2019 și au ajuns la aproximativ 7% stadiu fizic”, informează Asociația Pro Infrastructura.
„Sunt atacați doar 7 km, restul fiind blocați de sondele Transgaz neidentificate la studiul de fezabilitate din 2008, impunându-se o modificare a traseului. Deși antreprenorul italian a avut probleme financiare, se pare că situația s-a îmbunătățit semnificativ, crescând și mobilizarea în ultimele săptămâni”, scrie API.
Tronsonul 2: Balș - Slatina
Lungime: 39,85 km
Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Trim. 4 2021
„Lucrările au debutat în ianuarie 2020 și au ajuns la peste 20% progres fizic pe primul sector și 15% pe cel de-al doilea”, notează API.
„Solicităm responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să implementeze în mod proactiv o descărcare temporară a traficului în acest punct, astfel încât să nu avem și primul muzeu de drum expres (Centura Slatina) după faimoasele exemple de autostrăzi terminate și nefolosite. De asemenea, cerem CNAIR să se implice mai intens în rezolvarea ultimelor exproprieri și a relocărilor de utilități, dar și să încheie licitațiile pentru tronsoanele 3 și 4 de la Slatina până la Pitești”, notează API.
Popular Articles
- Most read
Publicitate