- Tuesday, 12 May 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 788
Unsupported image type images/poze/2020_05/Vreme-Ploi-Vant-1.jpg image/webp
Trei sferturi din ţară au intrat, de marţi dimineaţa, sub atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică.
Astfel, în intervalul orar 9:00 - 23:00, în Oltenia şi Transilvania, precum şi în vestul şi centrul Munteniei (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în zona municipiul Bucureşti), vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h şi, izolat, peste 70 km/h.
În zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90 - 100 km/h.
Local, în zonele deluroase şi montane, precum şi în centrul teritoriului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi, izolat, grindină. Aversele vor putea avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
Totodată, în acelaşi interval orar, în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei (judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65 - 75 km/h, grindină şi averse ce pot avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice.
Popular Articles
- Most read
Publicitate