- Tuesday, 12 May 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 778
În urma cercetărilor privind dispariția minorei de 17 ani, din Pitești, petrecută în ziua de 6 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au reținut un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
Ca urmare a dispariției în împrejurări alarmante a minorei de 17 ani, din Pitești, petrecută în ziua de 6 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
În urma cercetărilor a fost identificat tânărul de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, care, în seara zilei sus-menționate, în jurul orei 18:30, împreună cu alți doi tineri, ar fi urcat-o pe minoră, prin constrângere fizică, într-un autoturism, cu care ulterior s-ar fi deplasat pe raza județului Dâmbovița.
În ziua de 11 mai a.c., tânărul a fost depistat și condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Popular Articles
- Most read
Publicitate