pitesti.jpgO idee mai veche a administrației locale, respectiv aceea de a institui o taxă de habitat, prinde contur. Concret, Consiliul Local a aprobat instituirea taxei de salubrizare în municipiul Pitești, ce urmează a se aplica, în cazul persoanelor fizice, începând cu data de 01.08.2020, pentru deșeurile generate în municipiul Pitești. Unul dintre principalele motive care au stat la baza acestei decizii este legat de faptul că sunt mii de piteșteni pentru care nu se plătește gunoiul, iar serviciile de salubritate au, la rândul lor, probleme în încasa banii pe facturile emise către clienți. Valoarea taxei nu a fost încă stabilită, după cum ne-a declarat primarul Cornel Ionică. "Noi ne dorim ca taxa aceasta să fie plătită de cât mai multe persoane. În funcție de numărul de plătitori vom stabili și valoarea taxei. Dacă vor fi mulți plătitori, atunci taxa va fi mai mică.", ne-a spus primarul Cornel Ionică.

În acest sens, în perioada 02.06.2020-10.07.2020, persoanele fizice care au în proprietate clădiri (case, apartamente, garsoniere), situate în Pitești, au obligația depunerii declarației fiscale pentru stabilirea taxei de salubrizare. În cazul nedepunerii declarației până la data 10.07.2020, inclusiv, obligația de plată se va stabili din oficiu, pentru fiecare clădire, pe baza estimării unui număr de 3 persoane, urmând ca după depunerea declarației fiscale de către contribuabili să se efectueze modificări.

Persoanele fizice care au în proprietate clădire (apartament, garsonieră), amplasată într-un condominiu, au obligația să anexeze la declarația fiscală, fotocopia actului de identitate precum și o adeverință eliberată de asociația de proprietari/chiriași din care să reiasă numărul de persoane care locuiesc în clădirea respectivă, iar cele care au în proprietate o clădire (casă), au obligația să anexeze la declarația fiscală fotocopia actului de identitate precum și documente justificative din care să reiasă numărul de persoane care locuiesc în clădirea respectivă.

Adeverința eliberată de  asociația de proprietari/chiriași este valabilă 30 de zile de la emitere.

Documentele care se atașează la Declarația fiscală pentru stabilirea taxei de salubrizare trebuie să poarte mențiunea “conform cu originalul”.

În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, taxa de salubrizare se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.

În cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, taxa de salubrizare încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă.

În cazuri de deces, scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situaţia respectivă. Scăderea se face în baza declarației depuse de persoana interesată însoțită de copia certificatului de deces.

Declaraţiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii/construirii, înstrăinării, demolării clădirii sau de la data apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:
1. intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului, de natură să conducă la modificarea taxei de salubrizare;
2. se realizează modificări ce conduc la recalcularea taxei de salubrizare datorate;
3. intervin schimbări privind numele şi prenumele.

Taxa de salubrizare aferentă anului fiscal 2020 se datorează pentru perioada 01.08.2020 - 31.12.2020, iar termenul scadent de plată este până la data de 30.09.2020, inclusiv.

Declarația fiscală se poate depune la:
- Biroul primire Declarații taxă de salubrizare, situat în str. Justiției, nr. 2 [între Cinematograful Sebastian Papaiani (fost Cinematograf Modern) și Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș];
- Centrul de încasări situat în bulevardul Republicii, bl. 214, parter (zona Gară Sud);
- Centrul de încasări situat în bulevardul 1 Decembrie 1918, bl. M5a, parter (zona piaţă agroalimentară Găvana II-III);
- Centrul de încasări situat în strada Bradului (lângă Şcoala nr. 12, cartier Trivale).

Declarația se poate depune și prin mijloace electronice de transmitere la distanță:
1. fax la numărul: 0248.21.21.66;
2. poștă electronică la adresa de email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.;
3. platforma de contact disponibilă la adresa de internet www.primariapitesti.ro, secțiunea Impozite și taxe locale / Declaratii Online;
4. servicii poștale.

Taxa de salubrizare se poate achita astfel:
1. prin numerar sau prin intermediul cardurilor bancare, utilizând terminalele pentru transferul de fonduri la punctul de încasare, tip POS, la ghișeele compartimentelor de impozite și taxe din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale;
2. prin decontare bancară sau prin mandat poștal. Taxa de salubrizare se virează în contul nr. RO50TREZ04621360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Pitești, beneficiar Municipiul Pitești, Cod de identificare fiscală: 4317967;
3. prin plată electronică, pe platforma disponibilă la adresa de internet: www.primariapitesti.ro sau pe platforma disponibilă la adresa de internet: www.ghiseul.ro., ambele sisteme fiind disponibile şi funcţionează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Informații suplimentare sunt disponibile la adresa de internet www.primariapitesti.ro.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.