- Monday, 04 May 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1019
Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat că este aproape de o decizie finală în privința șomajului tehnic, prefigurându-se prelungirea acestuia pentru acele sectoare ale economiei în care vor rămâne restricții după data de 15 mai. Decizia va fi luată după noi discuții cu partenerii sociali ai ministerului și va veni în decurs de o săptămână. Pe de altă parte, Ministerul Muncii lucrează și la un set de măsuri de ajutorare a firmelor care au rezistat crizei și vor să își dezvolte activitatea. În cazul în care o companie afectată de criză nu își poate relua activitatea din 15 mai, statul va acoperi o parte din costul salarial, a spus acum ministrul, potrivit News.ro. Violeta Alexandru a declarat că și cei care au reușit să își mențină activitatea în parametri acceptabili, care au făcut eforturi și nu au cerut șomaj tehnic și nu au întrerupt activitatea, ar putea beneficia de unele măsuri, „astfel încât și activitatea lor să poată fi apreciată și văzută de guvern”. Ea a precizat că lucrează în acest sens cu ministrul Economiei.
Popular Articles
- Most read