ADRIAN_miutescu.jpg

În prima zi după numirea în funcția de ministru al Sănătății, a domnului Nelu Tătaru, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu l-a contactat pe noul ministru pentru a veni în sprijinul județului Argeș, cu un aparat de testarea a COVID-19. În acest moment, județul nostru, pe lângă nevoia de echipamente de protecție pentru medici, are nevoie de acest aparat de testare a noului COVID-19. În depozitele Crucii Roșii se află 10 aparate de testare Real Time PCR (RT-PCR), care pot depista dacă un om este infectat cu coronavirus, pe baza monitorizării amplificării unei molecule ADN. Totul se petrece în timp real și ar însemna un ajutor uriaș pentru medicii argeșeni care se luptă cu pandemia de coronavirus. “Am luat legătura cu noul ministru pentru a ne susține în achiziționarea unui aparat RT-PCR, din cele 10 care se află în proprietatea Crucii Roșii. Avem nevoie urgent de acest aparat și sper ca în cel mai scurt timp să ajungă în Argeș. Urmăresc îndeaproape evoluția acestei solicitări, pentru a intra cât mai rapid în posesia acestei tehnologii medicale. Avem medici specialiști pentru a-l deservi, avem spațiu de folosire, ne trebuie doar aparatul”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.